Beauty

Secretul tenului perfect: serul pentru față

Încă nu ești sigură de necesitatea unui ser pentru față? Da, aproape toate produsele pentru piele fac același lucru, hidratează și regenerează pielea, dar serul este cu adevărat special. Conține formule avansate, cu concentrații mai mari de ingrediente active, antioxidanți și vitamine. El răspunde nevoilor oricărui tip de ten și ale problemelor lui, fie că e vorba riduri sau pete pigmentare solare sau post acneice.

Chiar dacă serul este atât de complex și conține o mulțime de ingrediente benefice față de orice alte produse pentru față, ține cont de faptul că el nu poate înlocui crema hidratantă pe care o folosești zilnic, doar amplifică efectele și îmbunătățește aspectul pielii.  Folosește-l dimineața și seara, iar rezultatele nu vor întârzia să apară.

Uite ce pași trebuie să urmezi:

  1. Curăță tenul

Pentru o absorbție eficientă a serului în piele, demachiază-te și curăță bine fața, ba chiar un gomaj ar fi bine-venit.

  1. Trei picături fac minuni

Fiind foarte concentrat, trei picături de ser sunt de ajuns pentru toate nevoile tale. N-are rost să irosești acest lichid prețios.

  1. Aplică serul

E important să-l masezi bine pe pielea umedă, nu aștepta să se usuce, fiindcă este mult mai permeabilă, iar serul intră până în straturile profunde ale pielii. Însă, în cazul în care tenul tău este mai sensibil, așteaptă aproximativ 10 – 15 minute pentru a aplica serul, fiindcă e probabilitatea mai mare să provoace iritații.

  1. Crema

După aplicarea serului, vine rândul cremei hidratante și al cremei pentru ochi. E important ca ele să fie aplicate după, fiindcă ele rămân în primul strat al pielii, pe când serul acționează în profunzime, iar rezultatele sunt intensificate.

Cum îl alegi:

Bineînțeles, alege-l pe cel care se potrivește tipului tău de ten, în funcție de problema pe care vrei s-o previi sau pe care vrei s-o tratezi, cum ar fi pete, riduri, acnee, pori dilatați și multe altele.

Dacă tenul tău e gras sau mixt, alege un ser mai puțin uleios, cu o textură lejeră. Dacă ai un ten uscat, răsfață-ți pielea cu un ser hidratant, plin de uleiuri și antioxidanți.

Acum îți rămâne doar să alegi unul perfect pentru tine. 🙂